Mălina Chirea

Despre psihologie și alte întâmplări din viață

December 2014 archive

TIMPUL

Dragă inovatorule, pasionatule de schimbare, iubitorule de mai bine, indiferent dacă ești antreprenor, free lancer, blogger, voluntar sau angajat într-o inițiativă de bine, aceste rânduri sunt pentru tine.

Zilele astea am avut o revelație care mie îmi prinde tare bine și cred că te poate ajuta și pe tine.

Vezi tu, ce facem noi e greu. Noi venim cu alte informații, atitudini și idei. Noi vedem în nevăzut și jurăm pe sensul căii noastre. Noi suntem nebunii la care lumea se uită cu scepticism, primim refuzuri, neîncredere și temeri.

Și tot haosul ăsta, în care parcă nu mai vedem odată luminița aia de speranță și în care lumea ni se pare străină, este tare demotivant uneori.

De curând însă, mi-am dat seama că noi avem un mare aliat: TIMPUL. El trece într-un singur sens și, in cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, el dezvăluie pentru noi, cu dovezi clare și evidente, că ceea ce spuneam era adevărul all along.

Rolul nostru este dublu: să ne modelăm glasul după urechea mulțimii dar, mai ales, să îl lăsăm pe Timp să ne ducă în direcția pe care știm că lumea întreagă va ajunge.

Când Galileo Galilei a spus că Pământul se rotește în jurul Soarelui, au vrut să îl ardă pe rug.

Și când frații Wright au jurat că pot proiecta o imagine înregistrată pe un ecran, lumea i-a luat în râs. Sa vă spun despre faptul că pe Edisson mai că l-au trimis la nebuni până să își arate invenția? Sau că pe Tesla nici acum nu îl înțelegem pe deplin?

La începutul secolului trecut, o comisie respectată de oameni de știință de la Harvard, au concluzionat fără drept de apel că “niciun obiect mai greu ca aerul va putea zbura vreodată.”

Lumea întreagă este plină, zi de zi, la nivel mai mare sau mai mic, de sceptici, de “realiști” veniți să arate că evoluția poate fi după un singur fir din simplul motiv că ei judecă posibilul după noțiuni și informații din trecut.

Dar nu poți judeca viitorul după cum s-a desfășurat trecutul. Viitorul este altceva, este liber, nescris, netestat, neîncercat, netrăit.

Așa că, atunci când vă întâlniți cu “realiștii”, siguri de vederea lor unilaterală, ridicați din umeri și zâmbiți pe sub mustăți. Lumea o fi plină de ei, dar este visată, muncită și construită de noi.

Cât de mult contează banii

Zilele trecute, discutam cu soțul meu despre avantajele și dezavantajele antreprenoriatului (ambii suntem antreprenori).

Cea mai mare teamă asociată acestui stil de viață este lipsa de siguranță. Antreprenorul este vârful de lance. El nu are niciun superior, nicio figură de părinte în spatele căreia să se ascundă la greu, el nu are posibilitatea de a intra în rol de copil. Deși pe termen lung acest comportament are avantaje extraordinare, pe termen scurt și mediu poate fi foarte obositor.

Și eu, și soțul meu ne mărturiseam reciproc că cea mai mare teamă este că, poate, la un moment dat in viața noastră, nu vom putea oferi un mediu stabil financiar copiilor noștri (unul vine peste 2 luni, celălalt probabil în următorii 2- 3 ani).

În timp ce discutam despre teama noastră și cum o putem rezolva, mi-am amintit de o situație pe care am trăit-o în adolescență: părinții mei au fost niște oameni muncitori, cu capul de umeri, antreprenori, capabili să creeze stabilitate financiară pentru familia noastră. Dar, între clasa mea a 8a si a 11a, ambii mei părinți au avut probleme financiare. Afacerile au căzut și ne-am trezit într-o stare de modestie financiară rapidă.

În timp ce îi povesteam soțului meu despre perioada respectivă, mi-am dat seama că mie nu mi-a păsat de ea, dar chiar deloc. Nu mă interesa nici că imi cumpăram haine de la second hand, nici că swaizerul fusese înlocuit cu soia și salam luat de la unguri uneori chiar în rate, nici că nu aveam bani de buzunar. Ce mi-a păsat însă și lucrul de care îmi amintesc și astăzi este tristețea și stresul părinților mei, certurile lor pe subiectul banilor și jena cu care ne spuneau că nu sunt bani de aia și de ailaltă.

Apoi, am făcut legătura cu un interviu pe care l-am citit pe un site acum ceva timp: fiica lui J.K Rowling, faimoasa autoare a seriei Harry Potter, recunoscută și pentru calitatea ei extraordinară de a fi o mamă singură ce trăia din somaj chiar în timp ce a creat prima carte din serie, povestea despre cum ea nu ține minte lipsa banilor din perioada respectivă, ci doar că ea era fericită pentru că reușea să aibă o relație iubitoare și relaxată cu mama ei. 

Și uite așa mi-am dat seama: că deși pare foarte real, în marea majoritate a situațiilor, noi trăim într-o iluzie în care lipsa banilor ne afecteză calitatea vieții, gradul de fericire, gradul de răbdare, iubirea în cuplu și – în consecință – liniștea în familie.

De multe ori, pe unde mă duc să vorbesc despre fericire, aud aceeași placă: “Românii nu pot fi fericiți pentru că românii nu au bani.” 

Acum, mai mult ca oricând, știu că asta este o iluzie. Și, ca să ne lămurim, vă îndemn să vă puneți câteva întrebări:

1. cu ce asociați voi lipsa banilor? Ce reprezintă ea pentru voi?

– dacă răspunsul este lipsa de siguranță, puteți începe prin a accepta că viața insăși este o explorare în care de puține ori avem “o plasă” care să ne prindă în caz de cădere temporară.

– dacă răspunsul este lipsa de respect propriu / ce o să zică lumea / lipsa de stimă de sine în orice fel, puteți începe prin a reconfigura faptul că iubirea față de propria persoană nu poate – și chiar insist că este foarte periculos – să stea într-un factor extern pe care nu îl aveți în control. 

– dacă răspunsul este fericire, vă îndemn să vă amintiți: cumva părinții vă recompensau cu bani când erați copii cuminți, când făceați curat în cameră sau luați o notă bună la școală? Sau poate ați luat în serios toate reclamele și filmele care vă arată că bogații se distrează mai bine ca “restul” omenirii? Sau poate, părinții voștri – ca și ai mei – se certau când nu aveau bani și creau în casă un mediu mai degrabă încărcat și ostil?

În cazul ăsta, vă rog să vă amintiți: ce anume vă plăcea cel mai mult când părinții vă recompensau financiar: banii în sine sau împlinirea că părinții voștri erau mândri de voi? Și câți oameni bogați chiar cunoașteți personal și de aproape care să afirme că banii înseamnă fericirea? Și când părinții se certau pe bani, ce vă supăra mai degrabă: lipsa financiară sau tensiunea din casă?

2. cum anume puteți reîncadra ideea lipsei de bani? Eu m-am gândit că este o experiență pe care poate o să o retrăiesc sau poate nu. Nu are rost să mă încarc cu ceva ce nu este în controlul meu. Dar mă pot gândi că eu lucrez pentru a crea în mod armonios cât mai multe coșuri de venit, că fac parte dintr-o familie unită și că, în definitiv, viața este o aventură care merită traită cu tot sufletul – altfel, pentru mine, ea devine plictisitoare.

Și mai e un lucru, cel mai important, viața nu este ceea ce ni se întâmplă, ea este modul în care noi decidem să ne flexibilizăm în jurul a ceea ce ni se întâmplă. Cu cât învățăm mai repede să fim deschiși la schimbare, cu atât ne vom scuti de tot felul de iluzii și stresuri aboslut inutile.

Dacă aveți și voi idei despre cum putem trăi fericiți fără bani, sau cum lipsa banilor chiar ne poate îmbunătăți uman, vă rog să imi spuneți. Mă ajută să le ofer exemplu mai departe în toate discuțiile pe care le port despre diferența dintre bogăție financiară și cea emoțională.