Mălina Chirea

Despre fericire & societate civila

Remediu pentru tristețe

life-quote-pursuit-happiness-dreamAseară am primit un email nu tocmai frumos.  În fine, nu intru în detalii, doar că mi-a răscolit toate cuvintele grele pe care le-am primit cam de când am început Institutul: cum ceea ce fac eu nu are cum să funcționeze pentru că treaba asta cu fericirea este o copilărie, cum o afacere care nu este în zona de comerț este un moft, cum eu doar mă joc de-a antreprenorul și bărbată-miu e un fraier că mă sprijină, cum o să îmi treacă mie de toate astea după ce nasc (asta a venit cu un zâmbet ironic), cum, cum, cum, etc.
Sigur, am deja destule informații în ceea ce privește comunicarea ca să observ un model distructiv imediat ce îl văd.
Și sigur, sunt conștientă că trăiesc într-o societate în care nu toată lumea înțelege semnificația cuvântului antreprenor (este confundat cu constructor), în care a face afaceri este egal cu a face bișniță și ideea de a realiza orice efort pentru o inițiativă socială care nu își dorește morțiș profit este de-a dreptul ciudată. Ca să nu mai intrăm în tiparul: femeia clasică stă la cratiță, femeia evoluată are un job mediu care nu îi place neapărat și femeia cu pretenții antreprenoriale este un fel de Mistress cu bici.

Dar, în fine, m-a durut. Până la punctul la care am visat urât noaptea și m-am trezit cu fața la cearșaf, vorba bunică-mii.

Așa că azi dimineață am început să mă întreb cum pot ieși din starea asta. Iată care sunt remediile pe care le-am găsit:

  • Bâjbâind și încă morocănoasă m-am apucat să fac yoga. Sportul este minunat.
  • Apoi am meditat câteva minute.
  • Apoi am ascultat Izzy – Somewhere over the rainbow – pe repeat.
  • Dar ce a funcționat cel mai bine a fost să fiu iubitoare, foarte prietenoasă și fericită cu cei din jur: poștașul, taximetristul, cățelul, frate-miu și cumnata-mea, colegii, vânzătorul de la magazin, chelnărița din cafenea. Am glumit, le-am mulțumit cu zâmbetul mare, i-am complimentat. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să îi iubesc și ridic pe ei fix invers față de ce pățisem eu cu o seară înainte.
    Simt așa că mai am un pic de lucrat, dar nu-i nici prânzul (am scris postul la 12 și un pic) și îmi vine să cânt în timp ce scriu. Deci, funcționează! Și nu e vorba de mare efort, doar un pic de încăpățânare.
    Iar acum vă dau și vouă soluția, deci double-victory for me!
    Zi făină cu spor și soare călduros vă doresc!

PS: Iar cireșica de pe tort este o piesă de putere. La mine funcționează acum Lenny Kravitz – Are u gonna go my way. 😀

 

Leave a reply