Mălina Chirea

Despre fericire & societate civila

Pentru noi inceputuri

heart Dupa 4 ani, 30.000 de participanti si aproape 500 de evenimente, cursuri, conferinte sau dezbateri, am decis sa renuntam la spatiul Institutului pentru Fericire din bulevardul Dacia.

A fost o decizie pe care am cantarit-o mult si un pas pe care l-am facut cu greu. Lucrez cu evenimente de 10 ani. Am organizat cam orice se putea: de la concerte de 10.000 de persoane pana la conferinte de 200 de persoane si cursuri de 5 persoane, in domenii ca muzica, tehnologie sau educatie.

De un an si jumatate, dupa nasterea lui Mihai, am observat ca motivatia mea a inceput sa scada. Initial, am pus lucrul asta pe seama oboselii. Mi-am dat seama insa apoi ca venirea baietelului meu m-a centrat mai mult spre rezultate si ca am inteles mai bine cat de pretios este timpul.

In primul rand, simteam ca ma plafonez organizand acelasi tipar de cursuri. Am incercat sa modific lucrurile, dar tot nu ma simteam motivata. Pe langa asta, sustinerea financiara a spatiului si salariilor legate de el devenisera deja un motiv prea mare de stres si oboseala. Ma simteam prinsa intr-o hora in care pur si simplu nu mai vroiam sa dansez. Si al treilea motiv era ca treaba operationala (contracte, facturi, contabila, avocata, managementul echipei) imi ocupau atat de mult timp, incat nu mai reuseam sa fac lucrurile care imi plac: sa scriu, sa motivez, sa schimb eu.

Puteam modifica lucrurile: ne mutam intr-un spatiu mai mic si o luam de la capat. Sau ne focusam pe subinchirieri si deveneam un fel de hub de dezvoltare personala. Nu am vrut.Asa ca am spus stop.

Sigur, Institutul va continua. Ne vedem online, prin newsletterul saptamanal, site-ul nou si o serie de discutii sau intalniri cu comunitatea in spatii si forme total neconventionale (revin cu detalii in curand). Lucram cu drag si in companiile care ne cheama la ei.

Inchei acest pas al calatoriei mele cu multe invataturi pentru care sunt recunoscatoare:

  1. Sectorul ONG din Romania este in plina crestere si expansiune. Tot mai multi oameni echilibrati, educati, profesionisti si perseverenti fac parte din el. Desi inteleg ca din exterior lucrurile nu sunt foarte vizibile, ONG-istii muncesc pe rupte pentru o Romanie mai buna. De fiecare data cand ma gandesc la sectorul ONG, simt ca aici sunt acasa. Aici o sa raman inca multa vreme de acum incolo (daca nu toata viata).
  2. Intre sectorul ONG si cel al companiilor sunt diferente structurale imense: pe fundraising, managementul echipei, comunicare. Eu nu am evaluat suficient amplitudinea acestor diferente si mi-am invatat lectia pe viu. A fost dureros. Acum sunt mai experimentata. Si mai puternica.
  3. Desi intrasem in domeniu cu asteptarea ca voi gasi o comunitate unita de colaboratori din toate ONG-urile, am gasit un spatiu fragmentat. Mi-a parut rau de asta, am incercat sa schimb cat a tinut de mine, am oferit spatiu gratuit sau la preturi mai mici, am invitat des la o cafea membri din alte ONG-uri, am militat pentru unitate. Inca este loc mare pentru imbunatatire. Sper sa vina ziua cand vom fi suficient de intelepti ca sa intelegem ca impreuna suntem mai puternici.
  4. Dezvoltarea personala nu este intelesa corect in Romania, nici in comunitati, nici in companii. Am dus o adevarata lupta ca sa ii mai curat numele si sa explic necesitatea ei. Este o cauza pe care nu am lasat-o deoparte. Voi merge catre ea in continuare.
  5. Lucrul cu adultii in dezvoltare personala este, cred, cea mai grea meserie din educatie. In primul rand, un procent foarte mic vor cu adevarat sa se schimbe. Apoi, traumele devin atat de grele cu timpul, incat si cei care vor sa se schimbe au nevoie de multa rabdare, atentie si empatie. Procesul este foarte lung (in jur de 7 – 10 ani), rezultatele pe care noi le vedem sunt rare.
  6. Referitor strict la Institut, imi dau seama ca am inceput lucrurile dintr-un punct mai elaborat decat puteam sustine in momentul respectiv. Daca as lua-o de la capat, as face lucrurile pas cu pas. As experimenta, m-as juca cu forme si tipuri de intalniri sau programe. As vedea ce merge si de abia apoi as extinde.
  7. Sigur, lucrurile au venit din ambele directii: cand am pornit asociatia, am primit mii (literally) de feedback-uri de incurajare: oameni, presa, primarii chiar, s-au aglomerat la poarta noastra, curiosi de ce facem, invitandu-ne intr-o parte sau alta. Dupa un an insa, cand noul a devenit obisnuit, aglomeratia s-a temperat. Primul val nu arata neaparat realitatea.
  8. Fundraisingul este punctul critic al oricarui ONG. Partea trista este ca sunt foarte putini fundraiseri in Romania, ca sa nu mai vorbesc despre fundraiseri buni. Romanilor nu le place sa negocieze, sa ceara, sa primeasca. Asta este o trauma de tara si vine din scoala. Bat-o vina.
  9. Un ONG o sa mearga bine daca are un target clar (copii de gradinita, de exemplu), o localizare clara (din judetul X), o activitate clara (ore de pian, de exemplu), o desfasurare in timp. Si pentru finantari, este important ca acest target sa fie format din persoane care nu se pot ajuta.

Desi decizia pe care am luat-o a fost initial de dureroasa, odata ce m-am impacat cu schimbarea, m-am simtit mai bine. Eliberata, hotarata, din nou motivata sa mut muntii. In plus, ador inceputurile!

Multumesc din suflet tuturor celor care au contribuit la spatiul din Dacia: de la decoratori si voluntari, pana la ONG-uri si companii. Dar mai ales, multumesc colegilor mei Oana Bratila, Mona Calinescu, Andreea Gospodariu, Patricia Dinut, Aurel Dragut fara de care pur si simplu nu as fi fost! 

M-a intrebat un prieten zilele trecute daca m-am gandit sa ma opresc pur si simplu. Eventual sa ma angajez si sa lucrez pe un salariu bun (cica as fi eligibila). I-am spus ca eu nu ma pot opri din a fi eu. Oricat de mult ma gandesc sau razgandesc, oricat de grea este munca mea (si credeti-ma, nu este usor sa muncesti cu sufletul la vedere), eu sunt eu si viata m-a pus aici cu obiectivul asta: sa spun cator mai multi oameni ca solutia unei lumi mai bune, fara coruptie, saracie, nedreptate si infractionalitate, este sanatatea noastra emotionala.

Ce vreau sa fac in continuare? Pe langa programele inedite ale IPF,  vreau sa lucrez impreuna cu un ONG sau mai multe. Sunt interesata in mod special de educatie si comunitate. Imi doresc sa ma intorc la prima mea iubire: educatia elevilor (preferabil de liceu). As interveni si la FR. Si daca reusesc sa pun umarul la introducerea dezvoltarii personale si a educatiei emotionale in scoli sau / si comunitati, pot sa spun ca viata mea profesionala a avut un sens bun.

Neagu Djuvara implineste 100 de ani astazi. Unul dintre citatele care imi plac cel mai mult la dansul este:

“Care sunt, dupa mine, lucrurile cu adevarat importante? Mai întai credinta, este lucrul care ne salveaza. Daca crezi in Dumnezeu, atunci te-ndrepti, putin cate puțin te-ndrepți. Pe urma bunatatea, sa nu fii rau cu semenii tai. Al treilea lucru: sa faci ceva, de pildă sa scrii, sa plantezi un pom, sa lasi ceva în urmata. Sa nu traiesti ca o larva dusa de ape.”

Asa zic si eu, domnule Djuvara. Si tot asa imi conduc si viata. Sa ne auzim in curand cu bine!

Leave a reply