Mălina Chirea

Despre psihologie și alte întâmplări din viață

August 1st 2018 archive

Self (centered) help

Discutam, acum ceva timp, cu o persoană care se autointitulase coach, deși nu avea patalamalele acelea care sunt recunoscute internațional, ci mai degrabă urmase o serie de workshopuri organizate în România de nu-știu-cine.

Îmi spunea despre o clientă care tocmai trecea printr-o despărțire foarte urâtă: după mai bine de 10 ani, 2 copii și tot atâtea afaceri, partenerul de viață își găsise o iubită de două ori mai tânără decât el și era gata să încheie relația cu femeia în cauză.

Situația este atât de des întâlnită, încât a devenit un clișeu. În același timp nu este o situație de rezolvat în coaching. Nicidecum. Femeia avea nevoie de terapie pentru că trecea printr-una dintre marile traume ale vieții: despărțirea de un partener cu care se văzuse îmbrătrânind. Ce m-a uimit însă pe mine atât de tare încât nu îmi mai găseam cuvintele, a fost modul în care coach-ul în cauză a decis să gestioneze întreaga situație: pe lângă faptul că nu și-a direcționat clienta către un terapeut, îi spunea – țineți-vă bine – că femeia ar trebui să se bucure pentru relația actualului dar de fapt fost partener. Îi spunea că ea nu are cum să se supere, ci că trebuie să se bucure pentru fericirea pe care el și-o găsise. Îi mai îndruga că oamenii nu își aparțin și că, dacă ea se atașase de el, înseamnă că avea o problemă.

În fine, nici nu are rost să vă spun că cea cu cea mai mare problema era coach-ul, nu femeia respectivă, despre care sper că și-a găsit mințile și puterile ca să se ducă la un terapeut care știe și ce să facă într-un asemenea caz.

Trăim într-o vreme în care persoane cu mai multă sau mai puțină pregătire, cu un cont de FB sau Insta și puțin talent de scris, pot părea adevărați înțelepți căzuți printre noi, ăștia mai puțin ghivernisiți de soarta cu harul vorbelor.

Datorită social media, cam oricine poate deveni vedetă, în aproape orice domeniu pare a fi pregătit.

Când alegem însă un profesionist în psihologie, este foarte important să ne luăm cu noi, pe lângă emoții și intuiție și un gram – măcar – de rațiune. Și să fim sceptici, să testam terenul. Cunosc multi oameni care, din păcate, din cauza unor întâlniri ciudate și nepotrivite cu tot felul de shamani, coach sau chiar psihoterapeuti, au plecat cu un gust atât de amar încât și-au jurat că nu vor mai călca niciodată în cabinetul unui psihoterapeut (deși poate nici nu ajunseseră într-unul de la inceput).

Și dacă nici măcar o diplomă nu ne poate atesta sănătatea psihică a celui pe mâinile căruia ne lăsăm noi sănătatea psihică, ce facem? Vă dau căteva ponturi ușor de urmărit:

Dacă te duci la un workshop și întreaga sală este o scenă pentru și despre trainer, care nu îți permite să îl întrerupi, contrazici sau completezi, pleacă acasă.

Daca te duci la o conferință și întreaga atenție este focalizată către și pentru vorbitor,  care nu se poate opri din vorbit, care dă exemple despre el în care se pune exclusiv într-o lumină bună în timp ce arată ostentativ către ceasul său de aur, pleacă acasă.

Dacă te duci la terapie și ți se pare că centrul sesiunii este terapeutul tău, care te întrerupe deseori ca să îți povestească despre el si modurile fantastice în care el a rezolvat situații de-a dreptul incredibile, du-te acasă.

Dacă acele workshopuri, conferințe sau terapii ți se par mai degrabă ofrande aduse pe altarul lui “uite ce om-erou sunt eu și ce echilibrat sunt în tot ceea ce fac”, cuplate cu poze si postere în care centrul nu este subiectul întalniriii voastre ci omul în chestiune, atunci ele nu sunt despre tine. Si nici pentru tine. Tu doar plătești biletul. Și ai fost invitat ca să preaslăvești măreția altui om.

Dacă pe contul de FB sau Insta al omului, este plin de fotografii cu el pe care chiar el le-a pus, caută pe altcineva.

Dacă fotografiile par mai degrabă perfect alese decât simple crâmpeie din viața unui om, caută pe altcineva.

Dacă întreaga persoană virtuală mustește de perfecțiune, infailibilitate și totul este impecabil, caută pe altcineva.

În psihologie, să fii profesionist nu înseamnă să fii vedeta. Ci să înveți să fii mai degrabă invizibil ca să poți deveni apoi o voce în mintea clientului tău.

Să fii un profesionist bun în domeniul ăsta nu înseamnă să devii o cârjă, ci un ghid care stă în spate.

Înțeleg că, în lumina acestei chemării, se naște multă iubire din partea oamenilor care intră în sălile de training sau cabinetele de terapie. Înțeleg că oamenii încep să proiecteze tot felul de lucruri: calm, echilibru, succes, încredere în sine. Orice lipsește sau nu este suficient în noi se poate regasi într-o viziune idealizată a terapeutului cu care lucrăm: “el sigur s-ar descurca în situația asta.” sau “nu s-ar simți asa penibil.” sau “nu s-ar fi făcut de râs ca mine acum”.

Dar nu asta este scopul, dimpotrivă. Scopul este să trecem fiecare dintre noi, printr-un proces de reeeducare în care idealizarea să aibă cat mai puțin spatiu și ea sa fie înlocuită cu înțelegerea faptului că imperfectiunea apare peste tot. Scopul este să fim noi în centrul vieții noastre, liberi, autonomi, maturizați.

Deci luați spațiul pentru voi și amintiți-vă mereu: dezvoltarea personală este despre voi și despre ceea ce vă aduce bine în viețile voastre și ale celor din jurul vostru. Este despre a va întări stima voastră de sine și sentimentul că sunteți inrădăcinați într-o viață care să vă aparțină și pe care să o construiți asa cum voi ați decis.