Mălina Chirea

Despre fericire & societate civila

Archive of ‘Antreprenoriat’ category

The Linchpin

Educatie

De ceva timp imi pun intrebarea asta: care este acel element care schimba intreaga societate romaneasca? 

Seth Godin a descris prima data acest termen: the linchip este acel element din sistem care, odata inlocuit sau eliminat, duce la perimarea intregului sistem.

Linchpinul unei societati este educatia. Modul in care ne formam copiii determina cat de bine sau prost traim in anii ce urmeaza, cat de fericiti si intelepti suntem sau inversul, cat de depresivi si haini suntem.

Dupa ce am anuntat inchiderea spatiului IPF, mai multi prieteni au venit in ajutorul meu. Multi dintre ei sunt oameni cu care nu am pastrat neaparat o legatura constanta. Si totusi si-au facut timp sa imi trimita un mesaj de incurajare si suport. Va multumesc, I am humbled by your love.

Intr-una dintre discutiile cu mentorul meu, Adrian Stanciu, el mi-a povestit despre Teach for Romania si nevoia lor  de fundraising. Asa ca m-am vazut cu Corina si ne-am apucat de vorba.

Nu stiu cum a fost pentru tine intalnirea noastra, Corina. Dar la mine timpul s-a oprit. Finaly, vorbeam cu un om care dadea din cap puternic aprobator la ideea ca linchpin-ul educatiei este fericirea. Apoi m-am vazut cu Mirela, directorul departamentului de Training & Support al Teach. Si un om mi-nu-nat. Si, before I knew it, discutam despre cum eu pot deveni tutor coordonator. Asta presupune sa sustin profesori si elevi din Teach si sa intervin pe partea de conceptie cu informatii si instrumente din psihologie pozitiva, inteligenta emotionala, sociologie etc.

Va spuneam la inceput la linchpin-ul este educatia. Teach for Romania este parte a retelei Teach for all care activeaza în alte 32 de țări, pe 5 continente. Programul, dezvoltat inițial în 1990 de către Teach for America în Statele Unite, atrage absolvenți de top care nu ar fi considerat în mod normal, ca opțiuni de viitor profesional, meseria de profesor. (sursa: site-ul Teach for Romania).

In Romania, Teach a intrat in al treilea an, a fost inclus in Programul Anti-Saracie al guvernului si pregateste deja mii de  copii din scoli defavorizate din sudul tarii. Pana in 2020, Teach are in plan sa intre in toate judetele Romaniei. Dar mai mult de atat, Teach vrea sa inspire reformarea invatamantului de stat romanesc.

In acest context excelent, sunt foarte incantata sa va anunt ca Teach for Romania si Institutul pentru Fericire au devenit parteneri! Toata expertiza si experienta IPF vor fi puse la dispozitia copiilor si profesorilor Teach din Romania. Elemente de well being, inteligenta emotionala si mindfulness vor fi incluse in programa invatamantului romanesc. Iar eu devin tutor coordonator si cocreator al curriculei pentru profesori si elevi.

Este o oportunitate extraordinara pentru IPF, dar mai ales cred ca este o oportunitate fantastica pentru tara inca traiesc. Sunt mandra si humble sa pot pune umarul la schimbarea in bine a lumii in care traiesc. Sunt acolo unde am cautat sa fiu. Stiu ca drumul e greu si ca va fi nevoie de multa determinare. But then again, la determinare am stat mereu excelent!

Sa ne auzim cu bine. 😀

Pentru noi inceputuri

heart Dupa 4 ani, 30.000 de participanti si aproape 500 de evenimente, cursuri, conferinte sau dezbateri, am decis sa renuntam la spatiul Institutului pentru Fericire din bulevardul Dacia.

A fost o decizie pe care am cantarit-o mult si un pas pe care l-am facut cu greu. Lucrez cu evenimente de 10 ani. Am organizat cam orice se putea: de la concerte de 10.000 de persoane pana la conferinte de 200 de persoane si cursuri de 5 persoane, in domenii ca muzica, tehnologie sau educatie.

De un an si jumatate, dupa nasterea lui Mihai, am observat ca motivatia mea a inceput sa scada. Initial, am pus lucrul asta pe seama oboselii. Mi-am dat seama insa apoi ca venirea baietelului meu m-a centrat mai mult spre rezultate si ca am inteles mai bine cat de pretios este timpul.

In primul rand, simteam ca ma plafonez organizand acelasi tipar de cursuri. Am incercat sa modific lucrurile, dar tot nu ma simteam motivata. Pe langa asta, sustinerea financiara a spatiului si salariilor legate de el devenisera deja un motiv prea mare de stres si oboseala. Ma simteam prinsa intr-o hora in care pur si simplu nu mai vroiam sa dansez. Si al treilea motiv era ca treaba operationala (contracte, facturi, contabila, avocata, managementul echipei) imi ocupau atat de mult timp, incat nu mai reuseam sa fac lucrurile care imi plac: sa scriu, sa motivez, sa schimb eu.

Puteam modifica lucrurile: ne mutam intr-un spatiu mai mic si o luam de la capat. Sau ne focusam pe subinchirieri si deveneam un fel de hub de dezvoltare personala. Nu am vrut.Asa ca am spus stop.

Sigur, Institutul va continua. Ne vedem online, prin newsletterul saptamanal, site-ul nou si o serie de discutii sau intalniri cu comunitatea in spatii si forme total neconventionale (revin cu detalii in curand). Lucram cu drag si in companiile care ne cheama la ei.

Inchei acest pas al calatoriei mele cu multe invataturi pentru care sunt recunoscatoare:

  1. Sectorul ONG din Romania este in plina crestere si expansiune. Tot mai multi oameni echilibrati, educati, profesionisti si perseverenti fac parte din el. Desi inteleg ca din exterior lucrurile nu sunt foarte vizibile, ONG-istii muncesc pe rupte pentru o Romanie mai buna. De fiecare data cand ma gandesc la sectorul ONG, simt ca aici sunt acasa. Aici o sa raman inca multa vreme de acum incolo (daca nu toata viata).
  2. Intre sectorul ONG si cel al companiilor sunt diferente structurale imense: pe fundraising, managementul echipei, comunicare. Eu nu am evaluat suficient amplitudinea acestor diferente si mi-am invatat lectia pe viu. A fost dureros. Acum sunt mai experimentata. Si mai puternica.
  3. Desi intrasem in domeniu cu asteptarea ca voi gasi o comunitate unita de colaboratori din toate ONG-urile, am gasit un spatiu fragmentat. Mi-a parut rau de asta, am incercat sa schimb cat a tinut de mine, am oferit spatiu gratuit sau la preturi mai mici, am invitat des la o cafea membri din alte ONG-uri, am militat pentru unitate. Inca este loc mare pentru imbunatatire. Sper sa vina ziua cand vom fi suficient de intelepti ca sa intelegem ca impreuna suntem mai puternici.
  4. Dezvoltarea personala nu este intelesa corect in Romania, nici in comunitati, nici in companii. Am dus o adevarata lupta ca sa ii mai curat numele si sa explic necesitatea ei. Este o cauza pe care nu am lasat-o deoparte. Voi merge catre ea in continuare.
  5. Lucrul cu adultii in dezvoltare personala este, cred, cea mai grea meserie din educatie. In primul rand, un procent foarte mic vor cu adevarat sa se schimbe. Apoi, traumele devin atat de grele cu timpul, incat si cei care vor sa se schimbe au nevoie de multa rabdare, atentie si empatie. Procesul este foarte lung (in jur de 7 – 10 ani), rezultatele pe care noi le vedem sunt rare.
  6. Referitor strict la Institut, imi dau seama ca am inceput lucrurile dintr-un punct mai elaborat decat puteam sustine in momentul respectiv. Daca as lua-o de la capat, as face lucrurile pas cu pas. As experimenta, m-as juca cu forme si tipuri de intalniri sau programe. As vedea ce merge si de abia apoi as extinde.
  7. Sigur, lucrurile au venit din ambele directii: cand am pornit asociatia, am primit mii (literally) de feedback-uri de incurajare: oameni, presa, primarii chiar, s-au aglomerat la poarta noastra, curiosi de ce facem, invitandu-ne intr-o parte sau alta. Dupa un an insa, cand noul a devenit obisnuit, aglomeratia s-a temperat. Primul val nu arata neaparat realitatea.
  8. Fundraisingul este punctul critic al oricarui ONG. Partea trista este ca sunt foarte putini fundraiseri in Romania, ca sa nu mai vorbesc despre fundraiseri buni. Romanilor nu le place sa negocieze, sa ceara, sa primeasca. Asta este o trauma de tara si vine din scoala. Bat-o vina.
  9. Un ONG o sa mearga bine daca are un target clar (copii de gradinita, de exemplu), o localizare clara (din judetul X), o activitate clara (ore de pian, de exemplu), o desfasurare in timp. Si pentru finantari, este important ca acest target sa fie format din persoane care nu se pot ajuta.

Desi decizia pe care am luat-o a fost initial de dureroasa, odata ce m-am impacat cu schimbarea, m-am simtit mai bine. Eliberata, hotarata, din nou motivata sa mut muntii. In plus, ador inceputurile!

Multumesc din suflet tuturor celor care au contribuit la spatiul din Dacia: de la decoratori si voluntari, pana la ONG-uri si companii. Dar mai ales, multumesc colegilor mei Oana Bratila, Mona Calinescu, Andreea Gospodariu, Patricia Dinut, Aurel Dragut fara de care pur si simplu nu as fi fost! 

M-a intrebat un prieten zilele trecute daca m-am gandit sa ma opresc pur si simplu. Eventual sa ma angajez si sa lucrez pe un salariu bun (cica as fi eligibila). I-am spus ca eu nu ma pot opri din a fi eu. Oricat de mult ma gandesc sau razgandesc, oricat de grea este munca mea (si credeti-ma, nu este usor sa muncesti cu sufletul la vedere), eu sunt eu si viata m-a pus aici cu obiectivul asta: sa spun cator mai multi oameni ca solutia unei lumi mai bune, fara coruptie, saracie, nedreptate si infractionalitate, este sanatatea noastra emotionala.

Ce vreau sa fac in continuare? Pe langa programele inedite ale IPF,  vreau sa lucrez impreuna cu un ONG sau mai multe. Sunt interesata in mod special de educatie si comunitate. Imi doresc sa ma intorc la prima mea iubire: educatia elevilor (preferabil de liceu). As interveni si la FR. Si daca reusesc sa pun umarul la introducerea dezvoltarii personale si a educatiei emotionale in scoli sau / si comunitati, pot sa spun ca viata mea profesionala a avut un sens bun.

Neagu Djuvara implineste 100 de ani astazi. Unul dintre citatele care imi plac cel mai mult la dansul este:

“Care sunt, dupa mine, lucrurile cu adevarat importante? Mai întai credinta, este lucrul care ne salveaza. Daca crezi in Dumnezeu, atunci te-ndrepti, putin cate puțin te-ndrepți. Pe urma bunatatea, sa nu fii rau cu semenii tai. Al treilea lucru: sa faci ceva, de pildă sa scrii, sa plantezi un pom, sa lasi ceva în urmata. Sa nu traiesti ca o larva dusa de ape.”

Asa zic si eu, domnule Djuvara. Si tot asa imi conduc si viata. Sa ne auzim in curand cu bine!

TIMPUL

Dragă inovatorule, pasionatule de schimbare, iubitorule de mai bine, indiferent dacă ești antreprenor, free lancer, blogger, voluntar sau angajat într-o inițiativă de bine, aceste rânduri sunt pentru tine.

Zilele astea am avut o revelație care mie îmi prinde tare bine și cred că te poate ajuta și pe tine.

Vezi tu, ce facem noi e greu. Noi venim cu alte informații, atitudini și idei. Noi vedem în nevăzut și jurăm pe sensul căii noastre. Noi suntem nebunii la care lumea se uită cu scepticism, primim refuzuri, neîncredere și temeri.

Și tot haosul ăsta, în care parcă nu mai vedem odată luminița aia de speranță și în care lumea ni se pare străină, este tare demotivant uneori.

De curând însă, mi-am dat seama că noi avem un mare aliat: TIMPUL. El trece într-un singur sens și, in cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, el dezvăluie pentru noi, cu dovezi clare și evidente, că ceea ce spuneam era adevărul all along.

Rolul nostru este dublu: să ne modelăm glasul după urechea mulțimii dar, mai ales, să îl lăsăm pe Timp să ne ducă în direcția pe care știm că lumea întreagă va ajunge.

Când Galileo Galilei a spus că Pământul se rotește în jurul Soarelui, au vrut să îl ardă pe rug.

Și când frații Wright au jurat că pot proiecta o imagine înregistrată pe un ecran, lumea i-a luat în râs. Sa vă spun despre faptul că pe Edisson mai că l-au trimis la nebuni până să își arate invenția? Sau că pe Tesla nici acum nu îl înțelegem pe deplin?

La începutul secolului trecut, o comisie respectată de oameni de știință de la Harvard, au concluzionat fără drept de apel că “niciun obiect mai greu ca aerul va putea zbura vreodată.”

Lumea întreagă este plină, zi de zi, la nivel mai mare sau mai mic, de sceptici, de “realiști” veniți să arate că evoluția poate fi după un singur fir din simplul motiv că ei judecă posibilul după noțiuni și informații din trecut.

Dar nu poți judeca viitorul după cum s-a desfășurat trecutul. Viitorul este altceva, este liber, nescris, netestat, neîncercat, netrăit.

Așa că, atunci când vă întâlniți cu “realiștii”, siguri de vederea lor unilaterală, ridicați din umeri și zâmbiți pe sub mustăți. Lumea o fi plină de ei, dar este visată, muncită și construită de noi.

Teapa din care se invata

ManipulareLa inceputul anului, sotul meu si cu mine am invatat o lectie pe care nu o vom uita toata viata noastra: lectia naivitatii. Se facea ca un om pe care ne grabisem sa il numim prieten apropiat, ca un frate, ne-a prezentat afacerea lui excelenta care avea nevoie doar de un mic ghiont pentru a deveni fantastica. Am investit, ne-a luat banii, iar dupa cateva luni ne-a tras proverbialul sut in fund si a ramas si cu afacerea, si cu banii nostri. 

In zilele care au urmat rupturii brutale (ne-a trimis rezilierea prin curier intr-o vineri, fara nici macar un sms), tin minte ca eu si Andrei ne uitam unul la celalalt cu niste ochi mari, mirati si socati. Nu mai dormeam, ne trezeam vorbind singuri si apoi ne povesteam nebunia in care parca ne afundasem. 

Eu am fost mai afectata decat sotul meu. Pentru ca, pe de o parte, eu i-l prezentasem lui Andrei pe acest om, iar pe de alta parte, eu am fost prima dintre noi doi care a mirosit ce se intampla. Ajunsesem la o stare de nevrozitate adancita: eram nervoasa mai tot timpul, plangeam des, il condamnam pe el (cel care ne-a pacalit), ce mai! Ma zvarcoleam ca un peste pe uscat, disperata la gandul ca banii s-au dus si ca nimic nu ii poate aduce inapoi. Dar mai ales, ma durea pana in suflet toporul pe care il simteam prins strans in spatele meu.

Dupa cateva zile de chin, Andrei si cu mine am luat o decizie pe care si acum o privesc ca un fel de strafulgerare de geniu: ne-am vazut cu el si i-am spus ca nu il dam in judecata, ca am devenit constienti ca nu putem sa ne recuperam banii dintr-o gaura neagra si ca linistea noastra este mai importanta decat o suma de bani. Apoi, Andrei – care este cel mai intelept om pe care il cunosc – i-a spus un lucru care mi-a ramas in minte: “Te-ai coborat prea jos ca sa te putem vedea. Noi nu am mai intalnit un asemenea nivel de om si nu am putut crede ca exista.

In perioada ce a urmat, amandoi am pendulat intre liniste si razvratire impotriva nedreptatii. Serile, in timp ce plangeam in hohote, Andrei ma linistea si imi spunea: “Iubita mea, nu este vina noastra. Noi vroiam sa construim ceva cu el si priveam inainte, in timp ce el ne fura pe la spate. Pur si simplu nu am stiut in ce directie sa ne uitam. Dar acum am invatat si nu o sa mai repetam greseala.”

Ii multumesc lui Dumnezeu, cumva – ca printr-o minune – din momentul in care am spus ca renuntam la judecata am inceput sa castigam mult mai multi bani din alte surse si  in doar 3 luni minunate am castigat o suma echivalenta cu ce pierdusem. Mai mult de atat, la mai putin de o luna dupa ce am incheiat colaborarea de cosmar, am reusit sa raman insarcinata si acum ne construim o casuta in care vom locui impreuna cu primul nostru bebe.

Revenind in prezent, aseara citeam pe net despre oamenii care l-au votat pe Ponta si cum procentul cel mai mare pe care el l-a obtinut este fix in judetele care sunt cele mai chinuite din tara. Si, un pic furioasa, un pic deznadajuita si neputincioasa, ma intrebam: CUM ESTE POSIBIL? Apoi, mi-am amintit despre lectia invatata de noi si mi-am dat seama ca oamenii respectivi sunt atat de naivi incat pur si simplu nu reusesc sa priveasca atat de jos. Minciunile lui Ponta, manipularile si intorsaturile de situatie evidente pentru noi, sunt mascate in fata acestor oameni de vorbele lui de demagog: “sunt nepot de preot”, “sunt casatorit si am 2 copii”, “am marit pensiile”, “sunt ortodox”, “eu am doar 40 de ani, tinerii trebuie sa conduca Romania”, etc.

Asa ca, dragi oameni care il votati pe Ponta: Cand o sa intelegeti nivelul la care se coboara, o sa fiti socati. Asa cum am fost eu cand prietenul meu – om tanar, imbracat bine, glumet si aparent business man de 12 ani – s-a dovedit a fi un fals care ia banii oamenilor pacalindu-i (din cate m-am interesat ulterior, noi suntem cel putin numarul 3 pe lista). Si in acel moment, va spun din experienta, cel mai bine este sa invatati din lectia respectiva. Dar, cel mai si cel mai important, este sa gasiti un mod prin care sa va iertati. Eu inca mai lucrez la asta, e drum lung aici pentru mine. Da, ati fost naivi. Da. v-a prostit. Dar orice copil este usor de pacalit. 20% din romanii cu drept de vot sunt acum ca niste copii.

Si voi, dragilor, care vedeti nebunia prin care trece tara in care traim, bucurati-va ca voi aveti lectia asta invatata. Dati-le rabdare si iubire celor care sunt ca niste copii, la final vor fi si ei mai desteptati asa cum sunteti voi acum. Ei vor acelasi lucru ca si noi, binele. Doar ca ei stau acum intr-un glob de cristal, iar vorbele noastre ajung la ei rar sau distorsionat. Va spun din experienta, si eu ma uitam ciudat la toti prietenii si rudele care ne spuneau “vedeti ca omul asta este cu 2 fete.” Si amintiti-va vorbele lui Mahatma: “Oricand disper, imi amintesc ca pe parcursul intregii istorii calea adevarului si a dreptatii au castigat mereu. Au existat tirani si au existat despoti, dar intr-un final toti se prabusesc. Amintiti-va asta, mereu.” 

2 ani de antreprenoriat

Institutul pentru Fericire Zilele trecute am observat ca primeam felicitari pe LinkedIn pentru ceva aniversare. Eu nu sunt prea atenta la aniversari (prietenii si rudele ma stiu si ma iarta aproape de fiecare data).

Mi-am deschis contul si THERE IS WAS: tocmai facusem 2 ani de asociatia Initiativa pentru Fericire!

Deodata m-au coplesit o gramada de intrebari: ar trebui sa facem o petrecere? sa facem o campanie? sa imi scot echipa in oras? Mi-am dat seama ca timpul este prea scurt pentru orice sarbatoriri (mai ales ca eu sunt insarcinata) asa ca m-am hotarat sa scriu un post.

In fine, promit sa nu mai uit si probabil la anul o sa imi amintesc mai din timp.

Intre timp, cadoul meu pentru voi si pentru mine de aceasta aniversare este o lista cu concluzii pe care le-am desprins dupa primii 2 ani:

1. Alege oamenii din jurul tau cu mare grija. Fii atent/a sa rezonati pe aceleasi principii morale, in primul rand. Antreprenoriatul ne schimba in mai bine, dar principiile morale raman, in mare parte, aceleasi.

2. Antreprenoriatul este o cursa lunga. Deci, ia lucrurile usor si cu calm. rezolva-le pe rand si dezvolta-te organic. Viata este facuta sa fie traita cu bucurie, nu uita sa traiesti.

3.  Tine mereu cu tine un carnetel sau o aplicatie de notite. Nici nu iti imaginezi ce idei faine pot veni in toiul noptii.

4. Intreaba mereu ceea ce nu stii, invata sa ceri ajutorul. Si obisnuieste-te cu ideea ca vei face greseli. Invata din ele sincer, pot fi cei mai faini coachi ai tai. 

5. Inconjoara-te cu oameni care au obiective cel putin la fel de mari ca tine. Altfel, este plina lumea de “nu-se-poate”.

6. Secretul catre succes este determinarea. Fii mai perseverent decat un pitbull cu un os, dar fii bland ca un calugar budist.

7. Orice cariera, inclusiv o companie se cladesc cu oameni. Fii primitor si, mai ales, ai grija de echipa ta. Dupa familie, ei sunt oamenii cu care iti petreci cel mai mult timp din viata.

8. Alege-ti o misiune pe care sa o fii cautat cu grija, nu te focusa de la primii pasi antreprenoriali catre a face bani. Si asta pentru ca atunci cand o sa iti fie rau, nu motivatia pentru bani te tine pe drum. Ci pasiunea sincera pentru a schimba lumea cu orice, in felul tau.

9. Prima calitate a unui antreprenor este leadership-ul. Lucreaza pe asta cat de mult poti.

10. Urmatoarea calitate este viziunea, ai incredere ca – daca tu faci lucrurile excelent – vei primi si rezultate pe masura. Ea face diferenta dintre un antreprenor care isi duce echipa spre succes si unul care pare mereu coplesit de situatie.

Pe masura ce avansez, va tin la curent.

Mai departe de atat, antreprenoriatul este o meserie grea si extraordinara. Te provoaca zilnic, iti dezvolta mintea in forme pe care doar cei care trec pe aici le inteleg. Este ca o problema imensa de matematica care nu are o rezolvare finala, ci mai multe faze intermediare.

Ah, si inca un lucru, poate cel mai important: Nu exista limite decat cele ale mintii proprii si personale. Invata sa treci peste ele si vei descoperi ca fiecare nivel are o usa catre un alt nivel. Deci, daca te tine ambitia, du-te cat de sus poti si cat de bine poti.

Succes, sa ne vedem la fiecare nivel. Ma gasesti pe undeva, rezolvand o problema. 😉

De ce social media poate salva lumea

In ultima vreme, am purtat o serie de discutii cu prieteni sau amici pe tema social media (adica Facebook, Twitter, etc) si in ce masura ele sunt niste instrumente folositoare sau o pierdere de timp.

Sigur, cu un ciocan poti construi o casa sau iti poti lovi toate degetele. Tine de cel care il tine in mana.

De fapt, cam asa se intampla cu toate instrumentele descoperite de oameni: de la noua social media pana la vesnicul ban, in functie de cel care le are in folosinta, ele pot fi mana cereasca sau o adevarata ciuma.

Dar, cum mie imi plac faptele, sa mergem pe fapte:

1. Pe 1 2012 ianuarie ma plimbam in centrul vechi si am descoperit un ogar afgan ce cauta mancare in gunoaie. I-am facut o poza, am pus-o pe FB, cineva a vazut-o… in 30 de minute cainele era in bratele stapanei care plansese toata noapte in timp ce il cauta pe langa parcul Cismigiu.

2. O luna mai tarziu, am intrat in spital. Acolo am intalnit o fetita de 6 luni, lasata in grija statului. Statul cam uitase de ea, asa ca fetita nu era nici macar botezata, nu era in nicun centru de plasament. Mai exact era uitata intr-un pat de spital, desi nu era bolnava! 15000 de cititori ai postului pe blog si sute de share-uri mai tarziu, fetita era pusa in plasamentul unei familii de asistenti sociali, iar primarul sectorului 2 isi cerea scuze celor de la Jurnalul National pentru aceasta teribila eroare.

3. Sigur, trecand peste aceste exemple micute, as vrea sa va spun un pic despre Primvara Popoarelor din intreaga lume araba. Revolutia din Egipt a fost sustinuta prin FB. Protestatarii isi dadeau intalnire prin reteaua sociala si au reusit sa restoarne un Guvern care conducea tara intr-o forma tiranica de peste 30 de ani! Mesaje si incurajari de libertate s-au extins in intreaga zona, iar de acolo pana la lupta pentru libertate a fost un singur pas.

Revin la ideea initiala: sigur, social media este un instrument, discutabila este insa capacitatea celui care il foloseste.

Dar social media a micsorat atat de mult lumea, incat acum – parca mai mult decat oricand – pare ca suntem toti parte dintr-un intreg, la un click distanta, din acelasi aluat, egali.  Iar asta este un castig mai mare decat putem percepe in acest moment.

Tara din capul meu

Ma gandeam zilele astea cum ar arata, din punctul meu de vedere, tara perfecta. S-ar putea sa fiti socati de randurile de mai jos – va avertizez din start, sa stiti. 🙂 Bun, deci:

1. Ar fi o Republica Democrata.

2. Dreptul la vot ar fi oferit tuturor, votul fiind insa cu valoare diferita in functie de cateva criterii: nivelul de educatie, aportul adus comunitatii prin actiuni voluntare, etc.

3. Biserica s-ar intretine din fonduri proprii. Am incredere in ei ca nu o sa aiba probleme. 🙂

4. Guvernul ar fi compus din experti in zona lor: la Educatie as pune-o pe Tincuta Apatean, la Turism pe Razvan Pascu, la Externe pe Cosmin Alexandru, etc.

5. As face un Minister al Integrarii si Coeziunii Sociale, care sa se preocupe de forme de integrare in societate a minoritorilor si categoriile defavorizate. Si aici as vrea sa fiu eu Ministru. 😀

6. La educatie as insista pe cursuri de inteligenta emotionala, antreprenoriat, educatie pentru fericire, educatie sexuala. Intregul sistem de educatie ar fi schimbat catre o varianta muuuult mai flexibila in care, incepand cu clasa 1 copii vor fi repartizati catre clase mai degraba de stiinte exacte sau umane in functie de niste teste de aptitudini date in prealabil.

7. Aici va sochez: as desfiinta puscariile! In parerea mea, puscariile sunt niste nefericite reminiscente din evul mediu. As infiinta in locul lor niste centre de reintegrare sociala pentru acei oameni care au ajuns in ingrozitorul punct de a face infractiuni.

8. Last but not least, as recunoaste Familia Regala ca si Ambasadori ai Romaniei si i-as include in aparatul de guvernamant.

9. Cat despre dreptul la casatorie si adoptie pentru cuplurile homosexuale, cred ca ar fi prima lege propusa pentru vot.

10. Urmatoarele 2 ar fi legaliarea prostitutiei si folosirii de droguri usoare, doar cele naturale.

 

Daca imi mai vin idei, va spun. 🙂

Intre cele doua lumi

In ultimele 2 luni, am fost martora unor  experiente chiar bizare, zic eu.

Pe de o parte, situatia politica din Romania afecteaza tot mai mult sistemul social: familiile se destrama din cauza faptului ca parintii sunt nevoiti sa munceasca peste hotare, oamenii isi vand voturile pe 100 de lei, multi emigreaza, profesorii sunt slab platiti si demotivati, invatamantul se schimba la fiecare 4 ani, presa este manipulata politic.

Din partea institutiilor statului, lucrurile nu par sa se schimbe spre mai bine.

Din partea societatii civile insa, permiteti-mi sa va spun, cu toata onestitatea, ca avem mari sanse. 🙂

Pentru cei care nu stiti, sunt cofondator al Institute for Happiness, o inititiva prin care discutam  cu diferite persoane – in evenimentele pe care le organizam – despre importanta fericirii, ce inseamna cu adevarat succesul in viata, ce este congruenta, etc.

In ultimele 2 luni – caci despre ele vorbeam si la inceput – am colindat tara in lung si in lat, am facut evenimente la Bucuresti, Ploiesti, Craiova, Iasi, Radauti, Timisoara.

In toate orasele – fara exceptie – am intalnit oameni pe care pot spune cu mandrie ca ii cunosc. Sunt oameni care ne-au facilitat evenimentele, care ne-au sprijinit doar pentru ca le-a placut initiativa; persoane care au spus “asta este tara noastra, o iubim, o respectam si facem ceva pentru cei care locuiesc aici.”

Asa ca de Craciunul asta o sa fiu mai linistita. The Institute are o echipa fantastica, prieteni in toata tara si un viitor excelent sustinut de o societate care chiar exista. 🙂

 

Workshop-ul care schimba vieti

Cand am inceput Empretec, in 2010, de abia dadeam cu nasul de lumea antreprenoriala. Nu  stiam ce pot, ce fel de antreprenor sunt si in ce masura am vreun talent in aceasta directie.

De atunci si pana acum, parca au trecut 20 de ani. 🙂

Pentru mine Empretec a fost un moment de schimbare pe care cu greu il voi egala. Stiu, suna putin cam mult dar, din punct de vedere al convingerii si asumarii mele ca antreprenor, viata mea chiar s-a schimbat in “inainte si dupa Empretec.”

Am intrat in workshop un om speriat, micut, netestat si am iesit un bulgare de incredere, energie si dorinta de actiune antreprenoriala!

Pentru cei care nu cunoasteti, Empretec este un workshop de schimbare comportamentala pentru antreprenori, pus la cale de ONU, facut la Harvard, care se plimba prin intreaga lume pentru a da un sprijin antreprenorilor din tari cu piete in crestere. Romania este singura tara din Europa care are onoarea de a organiza acest workshop.

In cuvinte putine, Empretec este o trambulina care te arunca mult deasupra nivelului cu care ai venit in workshop. Dupa 2 sau 3 luni de la terminarea lui, este posibil ca nivelul sa iti mai scada, dar niciodata nu te mai intorci de unde ai plecat.

Pentru mine, Empretec este un punct de pornire caruia ii datorez mult si pe care il voi onora in orice ipostaza.

Pe 16 noiembrie, la Capital Plaza in Bucuresti este intalnirea Empretecilor din toata tara si aniversarea a 10 ani de cand Empretec este in Romania. Suntem peste 1500 de oameni atinsi de schimbare, dornici de mai mult, planificand atent noile initiative antreprenoriale.