Mălina Chirea

Despre psihologie și alte întâmplări din viață

Overnight succes…

Un proverb american, genial, spune: “Overnight success is 15 years of hard work”.

Exceptional, nu e asa?

Sau poate putin inspaimantator? In definitiv, 15 ani nu trec de pe o zi pe alta.

Totusi, pentru cei mai deziluzionati de bariera de timp, permiteti-mi sa fac o comparatie oarecum plastica:

Situatia 1:

Sa ne imaginam ca vreti sa urcati o scara. Are multe trepte, unele deosebit de anevoios de parcurs, crapate si instabile. Are si trepte lipsa, deci va trebui sa va exersati flexilitatea fizica si sa sariti peste obstacole.

Ceea ce stiti este ca orice s-ar intampla, nu veti muri fizic. Stiti de asemenea ca, va doriti cu tot sufletul vostru sa urcati toate trepetele si ca de asta depinde, cumva tot viitorul vostru.

Cea mai buna forma sa parcurgeti intreaga scara este sa studiati cu atentie fiecare detaliu, sa testati, sa calcati cu atentie, sa planificati adevarate strategii. Si, dupa un timp lung (proverbul de sus spune 15 ani), parcurgeti toate treptele. Va uitati in jos, sunteti mandru de reusita! Cumva, acum, parca toate trepetele va sunt prietene. Le cunoasteti, le stiti fiecare crapatura, v-ati lovit de ele.

Suna extraordinar, nu?

Situatia 2:

Sunteti la baza scarilor, vine un elicopter, va ia pe sus si va pune direct pe platforma. Ati sarit 15 ani de munca. Cum va simtiti? Sunteti mandrii? Meritati? De acolo cum mai coborati? Sau cum urcati pe urmatorul set de scari?

Cam asa e si in viata si cam asta inseamna “overnight success”. Orice altceva este o iluzie sau un vis – in orice caz, nicuna nu va tine prea mult.

PS: Sigur, nici nu luam in chestiune varianta in care va lasati. Asta ar insemna sa va parcurgeti viata atarnat(a) pe o scara, privind cum altii ajung in varful propriilor scari. Si nu uitati, timpul trece cu voi sau pe langa voi… totul e o chestiune de alegeri.

Si ce daca gresesti?

“Doamna”, imi spune unul dintre copiii de la orele de engleza, “eu nu pot sa spun pe litere cuvantul asta.”

“De ce?” il intreb.

“Pentru ca o sa gresesc.”

“Pai si tu de ce crezi ca suntem aici?”

“Ca sa gresim?!” ma intreba suprins.

“Da, cum altfel o sa invatam?” ii raspund.

Privirile a 10 copii s-au oprit asupra mea. Aceasta forma de a trata situatia era pentru ei, cu siguranta, o premiera. Cum adica? Am venit la scoala ca sa gresim?! Nu pentru 10?! Nu pentru premii si coronite?

Intre copiii de 7 – 1o ani carora le predau eu, si maturii cu care relationez zilnic in alte contexte, nu este deloc mare diferenta.

Cu totii am fost invatati ca greseala este… o greseala!

Stim oare ca, atunci cand a povestit despre planurile lui de a face cel mai mare parc de distractii din lume, Walt Disney a fost trimis la psihiatru de sotia lui?

Stim ca Edisson a reusit sa inventeze becul dupa zeci de MII de incercari esuate?

Stim ca Richard Branson, in tineretile lui, a stat cateva zile la inchisoare pentru ca a evitat sa plateasca niste taxe?

Singura diferenta dintre cei care si-au trait visele si cei care au ramas doar cu reveria este faptul ca primii au facut mai multe greseli. Atat si nimic mai mult.

Deci, voi cat ati gresit?

 

Spune-mi cum conduci si o sa iti spun cine esti

Intr-o forma deosebit de interesanta, modul in care ne “conducem” vietile este similar – daca nu identic – cu modul in care ne conducem masinile.
Si este, in acelasi timp, un mod mult mai domol de a accepta feedback-ul pe care ni-l putem oferi singuri.
Asa ca, luati o foaie de hartie, un pix / creion si raspundeti la urmatoarele intrebari:

Conduceti prea lent?

Bruscati masina?

Accelerati din semafor in semafor?

Luati viraje prea largi sau prea scurte?

Depasiti cu prea multa prudenta sau nu depasiti deloc?

Ascultati muzica la maxim?

Dar cel mai important, cat de des va epuizati masina pentru a ajunge cu 5 minute mai devreme la destinatie?

 

Astept raspunsurile voastre, sunt chiar curioasa. 🙂